TéKultur III (de Roxana Bogdan)

Fotografie TéKultur II ( de Roxana Bogdan)

Fotografie TéKultur

TéKultur, de la Est la Vest. Joi 19 mai, orele 19.

Invitatie pentru studentii de la MA Germanistica si de la Spaniola

 Cu salutari cordiale,

Doamna profesor Elisabeth Berger si doamna profesor Antonia Escandell

TeKultur:)

Lista poemelor alese in urma propunerilor facute in colaborare cu cei de la spaniola si de la germana in cadrul ultimei noastre intalniri :) Ne-ar face mare placere daca am putea sa ne intalnim dupa vacanta de Pasti pentru a clarifica diferite probleme legate de acest eveniment.

Cu salutari cordiale,

Doamna profesor Elisabeth Berger si colegii vostrii de la MA-Germanistica

TéKultur

1.Nora Iuga “Din cand in cand era marti”

cum poţi să mai exişti

când ţi se taie raiul în două
şi malurile lui stau faţă-n faţă
ca nişte armate duşmane
vreau să scriu acum
cât creierul sângerează
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau să aştept să se aşeze drojdia
nu vreau să aştept să mă ridic deasupra
să ating distanţa regulamentară
de unde se văd mai clar
dezastrul şi rămăşiţele lui
iată sunt o cutie nenorocită de carton
din care s-au scos pantofii
şi i s-a pus capacul la loc

vine de undeva un necunoscut
vrea să-mi vândă cuţitele la preţ redus
eu îmi pipăi carotida şi simt

o irezistibilă atracţie

o fată chiar o fată era
arătarea aceea albă
o ectoplasmă care vorbea la telefon
pe urmă izbitura zilei în faţă
când telefonul dispărea
cu numere cu tot

şi s-ascundea într-o pădure
printre ciupercile roşii
ca nişte semnale de alarmă
mi s-a sfâşiat realitatea
de sub ea iese o faţă de cal
care aleargă singur şi fără jocheu

continuându-şi cursa până la capăt
să fii conştiincios

să-ţi neglijezi până şi durerea
ca să-ţi îndeplineşti obligaţiile
din când în când era marţi
din când în când era miercuri

atunci se ridica mercurul în termometru
aş fi vrut să fac o perversitate

să-mi deşert cuvintele
în urechea unui bărbat
până la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pată arsă

rămasă pe faţa de pernă

după ce ai adormit cu ţigara aprinsă
dacă rămân singură

ca pisica aceea care-şi pierde sângele
printre copaci nevăzută de nimeni

am avantajul unei umilinţe distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iată fumez fumez ca o nebună
mi-am regăsit riscurile
sunt mai tânără decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
văd adevărul văd vaza de sticlă

în care apa a secat
ar trebui să-mi fardez
pleoapele obrajii

o pungă încreţită pe fundul căreia

au rămas dâre de boia
ar trebui să mă întâlnesc

cu nişte domni bătrâni
să-mi trec setea
prin vara lor secetoasă
vin umbrele ca nişte cămăşi
străine de noapte
vin umbrele ca nişte trenuri negre
în dreapta şi-n stânga terasamentului
morţi tineri nepăsarea lor pură

ştergând orice promisiune

acum când nu mai există alternativă
când inelul şi-a pierdut piatra

nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu mă mai tentează nici măcar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea mă acopăr
sub stâlpul de beton
ţeapăn şi rece
prin care trece curentul
fără să-l atingă

2.Mircea Cartarescu: Sonet IV 

tu parcă eşti făcută din celofan, tu parcă eşti câştigată la zaruri
şi pierdută prin condiţia ta de femeie şi iar câştigată
şi iar pierdută şi iar câştigată şi până la urmă înfiptă ca malachit în cine ştie ce ac de cravată
tu parcă fabulezi când pui un picior înaintea altuia
deşi cea mai slabă, tu parcă distribui petrol şi celule solare cu fiecare rictus de blazare şi grabă
deşi cea mai rece, deşi cea mai colocvială, tu bei cel mai mult
preferi cinzano cu lâmăie să zicem, tu dansezi chiar lângă staţie
leşinată de narcisism si de graţie
tu parcă bei suc de mango la cofetăria cu vedere spre mare cu vedere spre delfini şi spre ilone şi langues-de-chat plutitoare
tu parcă jonglezi printre genele nichelate cu sfera ta de cordială stupiditate
tu parcă mă cunoşti, parcă mă cunoşteai, slipul tău de cristal fumuriu
parcă mă cunoştea, saboţii tăi din piele de om
când îi intreb de tine, acum îmi răspund: nem tudom...

3.Ioan Es Pop: Taci si asculta: cand l-au dus pe bunicu la groapa

http://www.scribd.com/doc/30381208/Ioan-Es-Pop-Poezie , pag 22, doua strofe

4.Adrian Paunescu:  Regresam

Nu-i nimic, e-n regula,
mai asteptam doua sute de ani,
ce-o sã fie, un biet accident istoric,
o socoteala matematica gresita,
sintem în Estul Europei, nu uitati.
Rusii, da, Maghiarii, da,
Polonezii, da, Bulgarii, da,
noi, nu, noi nu, noi nu progresam,
ca se interpreteaza,
când nu voiau vecinii,
noi nu puteam, n-aveam voie,
când vor vecinii,
nu vrem noi, n-avem nevoie,
asta e, asa sintem noi, ai dracului,
dati în Paste, asta e, dati în Paste,
nu-i. nimic, e-n regula,
mai vedem noi, mai vedem,
aveti rabdare, nu bateti din picioare,
nu va pripiti
noi regresam cu placere,
noi regresam cu talent,
noi nu ne luam dupa nimeni
decât când regreseaza.
Doua sute de ani! Atât!
Aveti rabdare, nu chemati salvarea,
nu exagerati, nu cricniti,
regresati cu noi!

Inapoi, mars!

5.Mircea Ivanescu: Vorbe, vorbe, vorbe... 

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme-îţi aminteşti
mai târziu de ele-aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele(însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva-ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine-că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele-
oricine poate să vorbească-nu asta
e principalul-ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă,fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

6.Ion Muresan: Paharul

E o noapte feerică. Luna tremură galbenă şi rotundă în pahar.

Îmi bag degetul în pahar. Apoi îmi bag mâna până la cot în pahar.
Apoi îmi bag mâna până la umăr în pahar.
Vodca e rece ca gheaţa.
Pe fundul paharului este o lespede mare de piatră.
Mai sunt frunze moarte şi rădăcini negre.
Mai este o cizmă de cauciuc spartă.

Pe fundul paharului mai este o sobă ruginită.

Lângă lespedea de piatră curge un izvoraş limpede. El susură cristalin peste pietricele.Licu
În jurul lui, iarba e veşnic verde. În iarbă cresc flori gingaşe.

Îmi vine să plâng la gândul că el ar fi, brusc, foarte singur,
să plâng la gândul că el ar plânge toată noaptea cu sughiţuri în mine,
să plâng la gândul că el ar putea cânta în mine cântece de la grădiniţă.
El ar putea cânta cu voce subţirică – vine, vine primăvara!

Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, cobor spre fundul paharului.
Acolo e o lespede de piatră cu vinişoare roşii.
Acum stau lungit pe lespedea de piatră cu vinişoare roşii.
Departe, în pahar, latră un câine. E toamnă. E ziua eclipsei.
Luna rotundă şi galbenă tremură-n pahar.

Printr-un ciob de sticlă, afumat cu lumânarea, văd cum un muscoi negru trece peste bec.
Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, îi trag capul de sub piatră.

Spinarea ei grozavă şerpuieşte ca trenul printre munţi.
Cu unghiile trag locomotiva dihaniei de sub lespedea de piatră.
Îngeraşii de pahar se prind de mânuţe şi cuminţi dansează în cerc.
Îngeraşii de pahar dansează şi cântă în jurul nostru.
Totu-i vis şi armonie!
Dihania are un ochi al mamei şi-un ochi al tatei.

În pahar văd bine şi fără ochelari.

Citesc în ochiul mamei: Mă, copile, când o să-ţi bagi tu minţile-n cap?
Citesc în ochiul tatei: Mă, copile, când o să-ţi bagi tu minţile-n cap?
Paharul se strânge ca un cerc de fier în jurul frunţii mele.
Doar… capul mi se loveşte de pereţi: unu-doi, unu-doi.
Îngeraşul de pahar, de durere, plânge cu sughiţuri.
Îngeraşul de pahar cântă-n mine cu o voce subţirică:
Vine, vine primăvara!
Totu-i vis şi armonie.

7.Matei Visniec: Poemul care se citeste pe sine

Poemul se întoarce asupra sa

şi începe să se citească pe sine
se descifrează încet, pătrunde în adîncul său
cu sfială, zîmbeşte, scoate un ţipăt de uimire
pe măsură ce poemul se citeşte pe sine

el se înţelege pe sine

şi dispare încet din univers
poemul se opreşte o clipă, se uită în spatele său
la cele citite: nu vede decît
o dîră albă şi subţire care la rîndul ei

se topeşte în cenuşa deasă a zilei

ai să dispari, ai să dispari pentru totdeauna

 urlă cuvintele care au mai rămas necitite
n-are nici un rost să dispari
îi şopteşte poemului

duhul poemului, speriat, zbîrcit ca o lămîie

dar poemul rînjeşte groaznic şi din nou
se aruncă asupra sa precum gîndacul asupra firimiturii de pîine
poemul se îndîrjeşte, pătrunde în
propriile sale măruintaie înghiţindu-le cu urlet

din această pătrundere nu rămîne decît

nimicul - alunecos şi rece
poemul e nebun, se înţelege pe sine şi

se citeşte pe sine pînă la ultima suflare
pînă cînd ultimul cuvînt care în genunchi

şi urlă de durere, sînt ultimul cuvînt,

îi spune, ai să mori odată cu mine
poemul e trist, e golit deja de toate

cele citite, se repede asupra ultimului cuvînt
şi-l citeşte aşa cum osînditul

citeşte ultimul zîmbet de pe faţa călăului

8.Angela Marinescu: Din cutitul asta curge metal 

din cuţitul acesta curge metal
când te iubesc
din copacul nemişcat curge lemn
când te iubesc
din asfalt curg tîrfe
când te iubesc
din apă curge nămol
când te iubesc
şi te iubesc pentru că nu ştii că te iubesc
pentru că nu ştii ceea ce îmi place la tine
pentru că nu poţi să-ţi imaginezi
ceea ce îmi imaginez eu când te privesc
verde în faţă ca pe-un duşman
pentru că mi-e greu să nu te ating
dar nu te voi atinge niciodată
nici măcar în iad şi nici măcar aici
pe drumul atît de cunoscut
încît poţi înnebuni
pentru că eşti
abia la-nceput
eu sunt
abia
la sfîrşit

9.Marin Sorescu: Am zarit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

10.Lucian Cosovanu: Calator 

Ascuns copil plin de culoare,
I-a fost dat în căutare, viaţa.
Drum fără de sfârşit sub soare,
Făgăduit i-a fost întâia oară.

În nisipul oglindit,
Un vas cu punte din granit se-aseamana;
Porneşte încet, necontenit,
Cu arca de aramă,
Şi zei pictaţi ca dintr-un vis,
Visaţi a mia oară.
Un şoim semeţ pe pânze se arată,
Şi umbra sa pe fruntea lui, întuneric poartă.

se aude un ţipăt suav, o lovitură de aripă
albul care se întinde peste tot
ceaţa şi acoperişurie pline cu apă
sînt tot ce a mai rămas din poem

În izvoraş înoată copii mici cât păpuşile. Ei înoată cu mişcări uluitor de iuţi.
Ei înoată îmbrăcaţi în rochiţe şi cămăşuţe şi pantalonaşi în culori vesele.
Sunt îngeraşii de pahar. Îngeraşii de pahar nu muşcă şi nu fac rău nimănui.
Îmi vine să vomit de milă. Îmi vine să vomit de tristeţe.
Îmi vine să vomit gândind că aş putea să înghit un îngeraş de pahar.Îmi bag capul în pahar. Vodca e rece ca gheaţa!
Deschid ochii în pahar. În pahar văd bine şi fără ochelari.
Zic: totu-i vis şi armonie!
Lespedea de piatră este albă cu vinişoare roşii.
Acum văd dihania. Acum o aud cum toarce molcom ca o pisică.
Îi văd picioarele albastre. Îi văd coada grozavă, ieşind de sub lespedea de piatră.

Poveste de Radu Gyr (propus de Ana-Maria Cristea)

Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ?
Am avut un copil si-o nevasta.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane ?
Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.

Au trecut o suta cinci sute de ani,
s-au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si în tacerea lor scurt detunata
un chip îmi zambeste si coase.
Din pat , doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca mã fulgera : " - Tata !"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntamplare.
Aicea sunt : mã~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarasi în bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !...

De-as zari macar o frantura de stea !
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara !
I-as cere sã-mi dea un capat de sfoara
si de milenii sã mã spanzur cu ea.