TéKultur III (de Roxana Bogdan)

Fotografie TéKultur II ( de Roxana Bogdan)

Fotografie TéKultur

TéKultur, de la Est la Vest. Joi 19 mai, orele 19.

Invitatie pentru studentii de la MA Germanistica si de la Spaniola

 Cu salutari cordiale,

Doamna profesor Elisabeth Berger si doamna profesor Antonia Escandell

TeKultur:)

Lista poemelor alese in urma propunerilor facute in colaborare cu cei de la spaniola si de la germana in cadrul ultimei noastre intalniri :) Ne-ar face mare placere daca am putea sa ne intalnim dupa vacanta de Pasti pentru a clarifica diferite probleme legate de acest eveniment.

Cu salutari cordiale,

Doamna profesor Elisabeth Berger si colegii vostrii de la MA-Germanistica

TéKultur

1.Nora Iuga “Din cand in cand era marti”

cum poţi să mai exişti

când ţi se taie raiul în două
şi malurile lui stau faţă-n faţă
ca nişte armate duşmane
vreau să scriu acum
cât creierul sângerează
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau să aştept să se aşeze drojdia
nu vreau să aştept să mă ridic deasupra
să ating distanţa regulamentară
de unde se văd mai clar
dezastrul şi rămăşiţele lui
iată sunt o cutie nenorocită de carton
din care s-au scos pantofii
şi i s-a pus capacul la loc

vine de undeva un necunoscut
vrea să-mi vândă cuţitele la preţ redus
eu îmi pipăi carotida şi simt

o irezistibilă atracţie

o fată chiar o fată era
arătarea aceea albă
o ectoplasmă care vorbea la telefon
pe urmă izbitura zilei în faţă
când telefonul dispărea
cu numere cu tot

şi s-ascundea într-o pădure
printre ciupercile roşii
ca nişte semnale de alarmă
mi s-a sfâşiat realitatea
de sub ea iese o faţă de cal
care aleargă singur şi fără jocheu

continuându-şi cursa până la capăt
să fii conştiincios

să-ţi neglijezi până şi durerea
ca să-ţi îndeplineşti obligaţiile
din când în când era marţi
din când în când era miercuri

atunci se ridica mercurul în termometru
aş fi vrut să fac o perversitate

să-mi deşert cuvintele
în urechea unui bărbat
până la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pată arsă

rămasă pe faţa de pernă

după ce ai adormit cu ţigara aprinsă
dacă rămân singură

ca pisica aceea care-şi pierde sângele
printre copaci nevăzută de nimeni

am avantajul unei umilinţe distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iată fumez fumez ca o nebună
mi-am regăsit riscurile
sunt mai tânără decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
văd adevărul văd vaza de sticlă

în care apa a secat
ar trebui să-mi fardez
pleoapele obrajii

o pungă încreţită pe fundul căreia

au rămas dâre de boia
ar trebui să mă întâlnesc

cu nişte domni bătrâni
să-mi trec setea
prin vara lor secetoasă
vin umbrele ca nişte cămăşi
străine de noapte
vin umbrele ca nişte trenuri negre
în dreapta şi-n stânga terasamentului
morţi tineri nepăsarea lor pură

ştergând orice promisiune

acum când nu mai există alternativă
când inelul şi-a pierdut piatra

nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu mă mai tentează nici măcar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea mă acopăr
sub stâlpul de beton
ţeapăn şi rece
prin care trece curentul
fără să-l atingă

2.Mircea Cartarescu: Sonet IV 

tu parcă eşti făcută din celofan, tu parcă eşti câştigată la zaruri
şi pierdută prin condiţia ta de femeie şi iar câştigată
şi iar pierdută şi iar câştigată şi până la urmă înfiptă ca malachit în cine ştie ce ac de cravată
tu parcă fabulezi când pui un picior înaintea altuia
deşi cea mai slabă, tu parcă distribui petrol şi celule solare cu fiecare rictus de blazare şi grabă
deşi cea mai rece, deşi cea mai colocvială, tu bei cel mai mult
preferi cinzano cu lâmăie să zicem, tu dansezi chiar lângă staţie
leşinată de narcisism si de graţie
tu parcă bei suc de mango la cofetăria cu vedere spre mare cu vedere spre delfini şi spre ilone şi langues-de-chat plutitoare
tu parcă jonglezi printre genele nichelate cu sfera ta de cordială stupiditate
tu parcă mă cunoşti, parcă mă cunoşteai, slipul tău de cristal fumuriu
parcă mă cunoştea, saboţii tăi din piele de om
când îi intreb de tine, acum îmi răspund: nem tudom...

3.Ioan Es Pop: Taci si asculta: cand l-au dus pe bunicu la groapa

http://www.scribd.com/doc/30381208/Ioan-Es-Pop-Poezie , pag 22, doua strofe

4.Adrian Paunescu:  Regresam

Nu-i nimic, e-n regula,
mai asteptam doua sute de ani,
ce-o sã fie, un biet accident istoric,
o socoteala matematica gresita,
sintem în Estul Europei, nu uitati.
Rusii, da, Maghiarii, da,
Polonezii, da, Bulgarii, da,
noi, nu, noi nu, noi nu progresam,
ca se interpreteaza,
când nu voiau vecinii,
noi nu puteam, n-aveam voie,
când vor vecinii,
nu vrem noi, n-avem nevoie,
asta e, asa sintem noi, ai dracului,
dati în Paste, asta e, dati în Paste,
nu-i. nimic, e-n regula,
mai vedem noi, mai vedem,
aveti rabdare, nu bateti din picioare,
nu va pripiti
noi regresam cu placere,
noi regresam cu talent,
noi nu ne luam dupa nimeni
decât când regreseaza.
Doua sute de ani! Atât!
Aveti rabdare, nu chemati salvarea,
nu exagerati, nu cricniti,
regresati cu noi!

Inapoi, mars!

5.Mircea Ivanescu: Vorbe, vorbe, vorbe... 

trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme-îţi aminteşti
mai târziu de ele-aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele(însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva-ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine-că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele-
oricine poate să vorbească-nu asta
e principalul-ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă,fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

6.Ion Muresan: Paharul

E o noapte feerică. Luna tremură galbenă şi rotundă în pahar.

Îmi bag degetul în pahar. Apoi îmi bag mâna până la cot în pahar.
Apoi îmi bag mâna până la umăr în pahar.
Vodca e rece ca gheaţa.
Pe fundul paharului este o lespede mare de piatră.
Mai sunt frunze moarte şi rădăcini negre.
Mai este o cizmă de cauciuc spartă.

Pe fundul paharului mai este o sobă ruginită.

Lângă lespedea de piatră curge un izvoraş limpede. El susură cristalin peste pietricele.Licu
În jurul lui, iarba e veşnic verde. În iarbă cresc flori gingaşe.

Îmi vine să plâng la gândul că el ar fi, brusc, foarte singur,
să plâng la gândul că el ar plânge toată noaptea cu sughiţuri în mine,
să plâng la gândul că el ar putea cânta în mine cântece de la grădiniţă.
El ar putea cânta cu voce subţirică – vine, vine primăvara!

Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, cobor spre fundul paharului.
Acolo e o lespede de piatră cu vinişoare roşii.
Acum stau lungit pe lespedea de piatră cu vinişoare roşii.
Departe, în pahar, latră un câine. E toamnă. E ziua eclipsei.
Luna rotundă şi galbenă tremură-n pahar.

Printr-un ciob de sticlă, afumat cu lumânarea, văd cum un muscoi negru trece peste bec.
Cu unghiile-nfipte în spinarea dihaniei, îi trag capul de sub piatră.

Spinarea ei grozavă şerpuieşte ca trenul printre munţi.
Cu unghiile trag locomotiva dihaniei de sub lespedea de piatră.
Îngeraşii de pahar se prind de mânuţe şi cuminţi dansează în cerc.
Îngeraşii de pahar dansează şi cântă în jurul nostru.
Totu-i vis şi armonie!
Dihania are un ochi al mamei şi-un ochi al tatei.

În pahar văd bine şi fără ochelari.

Citesc în ochiul mamei: Mă, copile, când o să-ţi bagi tu minţile-n cap?
Citesc în ochiul tatei: Mă, copile, când o să-ţi bagi tu minţile-n cap?
Paharul se strânge ca un cerc de fier în jurul frunţii mele.
Doar… capul mi se loveşte de pereţi: unu-doi, unu-doi.
Îngeraşul de pahar, de durere, plânge cu sughiţuri.
Îngeraşul de pahar cântă-n mine cu o voce subţirică:
Vine, vine primăvara!
Totu-i vis şi armonie.

7.Matei Visniec: Poemul care se citeste pe sine

Poemul se întoarce asupra sa

şi începe să se citească pe sine
se descifrează încet, pătrunde în adîncul său
cu sfială, zîmbeşte, scoate un ţipăt de uimire
pe măsură ce poemul se citeşte pe sine

el se înţelege pe sine

şi dispare încet din univers
poemul se opreşte o clipă, se uită în spatele său
la cele citite: nu vede decît
o dîră albă şi subţire care la rîndul ei

se topeşte în cenuşa deasă a zilei

ai să dispari, ai să dispari pentru totdeauna

 urlă cuvintele care au mai rămas necitite
n-are nici un rost să dispari
îi şopteşte poemului

duhul poemului, speriat, zbîrcit ca o lămîie

dar poemul rînjeşte groaznic şi din nou
se aruncă asupra sa precum gîndacul asupra firimiturii de pîine
poemul se îndîrjeşte, pătrunde în
propriile sale măruintaie înghiţindu-le cu urlet

din această pătrundere nu rămîne decît

nimicul - alunecos şi rece
poemul e nebun, se înţelege pe sine şi

se citeşte pe sine pînă la ultima suflare
pînă cînd ultimul cuvînt care în genunchi

şi urlă de durere, sînt ultimul cuvînt,

îi spune, ai să mori odată cu mine
poemul e trist, e golit deja de toate

cele citite, se repede asupra ultimului cuvînt
şi-l citeşte aşa cum osînditul

citeşte ultimul zîmbet de pe faţa călăului

8.Angela Marinescu: Din cutitul asta curge metal 

din cuţitul acesta curge metal
când te iubesc
din copacul nemişcat curge lemn
când te iubesc
din asfalt curg tîrfe
când te iubesc
din apă curge nămol
când te iubesc
şi te iubesc pentru că nu ştii că te iubesc
pentru că nu ştii ceea ce îmi place la tine
pentru că nu poţi să-ţi imaginezi
ceea ce îmi imaginez eu când te privesc
verde în faţă ca pe-un duşman
pentru că mi-e greu să nu te ating
dar nu te voi atinge niciodată
nici măcar în iad şi nici măcar aici
pe drumul atît de cunoscut
încît poţi înnebuni
pentru că eşti
abia la-nceput
eu sunt
abia
la sfîrşit

9.Marin Sorescu: Am zarit lumina

Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

10.Lucian Cosovanu: Calator 

Ascuns copil plin de culoare,
I-a fost dat în căutare, viaţa.
Drum fără de sfârşit sub soare,
Făgăduit i-a fost întâia oară.

În nisipul oglindit,
Un vas cu punte din granit se-aseamana;
Porneşte încet, necontenit,
Cu arca de aramă,
Şi zei pictaţi ca dintr-un vis,
Visaţi a mia oară.
Un şoim semeţ pe pânze se arată,
Şi umbra sa pe fruntea lui, întuneric poartă.

se aude un ţipăt suav, o lovitură de aripă
albul care se întinde peste tot
ceaţa şi acoperişurie pline cu apă
sînt tot ce a mai rămas din poem

În izvoraş înoată copii mici cât păpuşile. Ei înoată cu mişcări uluitor de iuţi.
Ei înoată îmbrăcaţi în rochiţe şi cămăşuţe şi pantalonaşi în culori vesele.
Sunt îngeraşii de pahar. Îngeraşii de pahar nu muşcă şi nu fac rău nimănui.
Îmi vine să vomit de milă. Îmi vine să vomit de tristeţe.
Îmi vine să vomit gândind că aş putea să înghit un îngeraş de pahar.Îmi bag capul în pahar. Vodca e rece ca gheaţa!
Deschid ochii în pahar. În pahar văd bine şi fără ochelari.
Zic: totu-i vis şi armonie!
Lespedea de piatră este albă cu vinişoare roşii.
Acum văd dihania. Acum o aud cum toarce molcom ca o pisică.
Îi văd picioarele albastre. Îi văd coada grozavă, ieşind de sub lespedea de piatră.

Poveste de Radu Gyr (propus de Ana-Maria Cristea)

Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ?
Am avut un copil si-o nevasta.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane ?
Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.

Au trecut o suta cinci sute de ani,
s-au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si în tacerea lor scurt detunata
un chip îmi zambeste si coase.
Din pat , doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca mã fulgera : " - Tata !"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntamplare.
Aicea sunt : mã~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarasi în bezne postume.

Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !...

De-as zari macar o frantura de stea !
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara !
I-as cere sã-mi dea un capat de sfoara
si de milenii sã mã spanzur cu ea.

cîntec de trecut vremea de Florin Iaru (propus de Ana-Maria Cristea)

Era o mare neagră - ah - neagă mai era
şi-o insulă sărată acolo tra la la...
Mi se umflase pieptul, cu dor sărind din coaste
şi sternul drept tăia-o în valuri foarte vaste...
Era o mare neagră şi-un raliu-afurisit;
se clătinau pereţii cu vesel clinchenit.
Tot capul se-ntrecuse pe sine încît mintea
plutea în grota neagră ca un barcaz de chit -
o literă de fosfor în frazele-vapoare.
Era o mare neagră.
Ah, mama ei de mare!
Pe întuneric viaţa se despuia mai tare
şi-afurisita-ailaltă încet-încet cînta
şi inima în mine înmănuşat pompá.
Hai, inimă! împinge atom după atom
prin tromba transformată cînd tubă cînd trombon
într-o femeie neagră şi-o mare despicată
mişcînd corăbii, zbaturi de moarte nemişcată,
însîngerînd nisipul cu trupul meu adus
de flux, pe întuneric, spre insula de sus.
Femeia - pe-ntuneric - cînta strivindu-şi gura:
- Hai să ieşim ca iarba, să înverzim natura,
nebune diamanturi şi ne-azvîrlim în deşt
şi pe alergătorii grăbiţi - să-i dăm la peşti!
Dar pompa inimoasă - ah - cum se balansa
şi marea moartă poartă de nemişcat era
cînd insula sărată, bătută de caleşti
urca la cer grăbită.
S-au şters de zaţuri ceşti
şi marea tra la la la m-a dus m-a dus la ea.

Am zărit lumina de Marin Sorescu (propus de Ana-Maria Cristea)

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspusuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

Poema chiuvetei de Mircea Cărtărescu (propus de Ana-Maria Cristea)

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colţul geamului de la bucătărie
se confesă muşamalei şi borcanului de muştar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta îşi mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine şi moara dâmboviţa
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice şi sunt pline de becuri
te risipeşti punându-ţi auriul pe acoperişuri
şi paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te doreşte, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe şi el
vasele cu resturi de conservă de peşte
te-au şi îndrăgit.
vino, şi ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai! steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă
din casa unui contabil din pomerania
şi noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.
aşa că într-un târziu chiuveta începu să-şi pună întrebări cu privire la sensul existenţei şi obiectivitatea ei
şi într-un foarte târziu îi făcu o propunere muşamalei.
... cândva în jocul dragostei m-am implicat şi eu,
eu, gaura din perdea, care v-am spus această poveste.
am iubit o superbă dacie crem pe care nu am văzut-o decât o dată...
dar, ce să mai vorbim, acum am copii preşcolari
şi tot ce a fost mi se pare un vis.

Scară la cer de Marin Sorescu (propus de Ana-Maria Cristea)

Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!

Boala de Marin Sorescu (propus de Ana-Maria Cristea)

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Tușiți de Marin Sorescu (propus de Ana-Maria Cristea)

 

La cele mai bune replici ale mele
Ai tusit,
Scorpie batrana.

Ele erau cheia
Intregului spectacol,
Le pregateam in febra
Ani in sir,
Oamenii m-asteptau cu respiratia taiata,
Efectul trebuia sa fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te ineca tusea,
Scorpie batrana.

Daca se-ntampla
Sa lipsesti odata,
Incepea sa tuseasca
Scaunul pe care statusesi.

Acum ai molipsit
Toata sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Intr-o tuse magareasca...
Tusiti,
Ragusit, pitigaiat, dogit,
Cu pauze, in accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tusiti!

Credeti ca spun rolul pentru voi,
Ochii mei par ca se uita la voi,
Cand, de fapt, eu privesc peste capetele voastre

Becul rosu din fundul salii.
Pentru el vorbese,
Lui ii spun sufletul meu invatat in nopti de insomnie,
Becului rosu care arata locul pe unde, la sfarsit,
Voi trebuie sa evacuati sala,
Scorpii batrane.

Mă iartă, nu mă iartă de Matei Vișniec (propus de Ana-Maria Cristea)

Supărată pe mine rău rău ea cânta

când m-am aşezat la masă

nu tu cuţit, nu tu lingură, nu tu pahar

pâinea era netăiată, supa rece, vinul înăcrit

eu nu făcusem însă nimic, de câte ori să-ţi mai spun

că n-am făcut nimic, i-am spus

jur cu mâna pe inimă, mâna mea n-a atins altă inimă

şi ca să vadă ea mai bine că inima mea n-a atins altă inimă

îmi smulg cu delicateţe inima şi i-o pun pe masă

lângă pâinea învechită brusc în faţa mea

lângă farfuria cu supă neagră

lângă vinul care făcea spume în sticlă

cinci minute am stat aşa, cu mâna pe inima mea palpitândă

abia reuşind să-mi stăpânesc inima palpitândă excitată de

imensa zonă de libertate întrezărită brusc pe faţa de masă

cinci minute am stat aşa aşteptând ca ea să-şi termine cântecul

întrebându-mă cu inima strânsă

mă iartă, nu mă iartă

Alti Autori

Gellu Naum

Mircea Ivanescu


Nora Iuga


Ioan Es. Pop


Nichita Danilov


Ion Hureson


Matei Visniec

Angela Marinescu


Cristian Popescu


Mircea Cartarescu


Ana Blandiana


Adrian Paucescu


Nichita Stanescu


Otilia Cazimir


Octavian Paler


Elena Vacarescu


Tudor  Vianu


...

Octavian Goga - Tacerea Ta (Propus de Alin Calin)

Mai tii tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umeda, albastra...
În pacea ei înfiorata
Vorbea numai tacerea noastra...

De-atunci atâtea nopti trecura,
Tot nopti cu soapte si cuvinte...
Din câte-alaturi povestiram
Nimic nu-mi mai aduc aminte...

Dar pâna-n clipa de pe urma
Fermecatoare-o sa-mi ramâie
Si-o sa-mi vorbeasca totdeuna
Tacerea ta din noaptea-ntâie..

IN JURUL UNUI DIVORT GEORGE TOPARCEANU (Propus de Alin Calin)

(La idea respecto a este poema es que se recite un fragmento en cada lengua, a modo de diálogo y como clausura del evento)

Mişu St. Popescu vrea să divorţeze.
Lung prilej de vorbe şi de ipoteze !

Unii spun că Mişu singur e de vină,
Că la ei în casă n-a fost zi senină.
Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie
Şi-a avut norocul de-a găsit pe Zoe,
Care-i rabdă toate de când l-a luat.
Că desigur alta nu l-ar fi răbdat
Nici măcar o lună, însă biata fată
Este bunătatea personificată !
Că-nainte Zoe până nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cînd era flăcău...
Goldman de la Credit... Guţă Popândău,
Angrosist de vinuri, — o partidă rară
Şi cu care Mişu nici nu se compară —
Toţi cu situaţii şi destul de "bine",
Refuzaţi de dânsa, ca să ia... pe cine !
Că săraca Zoe când l-a cunoscut
Era fără slujbă şi dator vândut.
Că de-atunci încoace ea zadarnic speră,
Că el n-are-n casă nici o manieră,
Nu respectă seara orele de masă,
Rareori cu leafa nimereşte-acasă,
Frecventează cele mai de jos localuri
Şi se ţine noaptea numai de scandaluri...
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Mişu St. Popescu este imoral !
Parcă ea nu ştie că, de-acum un an,
Dumnealui se ţine cu madam Vârlan?
O caricatură... un chibrit... o aia
Cu piciorul mare şi c-un păr cât claia,
O mahalagioaică... Afectată... rea, —
De se miră lumea: ce-a găsit la ea?

Alţii spun că totuşi nu-i de vină el,
Că din contra, Mişu e un soţ model,
Însă ea, Popeasca, este o ingrată.
C-ar fi stat şi-acuma tot nemăritată,
Dacă din păcate nu s-ar fi găsit
Un neghiob ca Mişu, un îmbrobodit...
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un văr de-al lui
Care-avea la dânşii casă cu chirie.
Că vorbeau adesea la bucătărie,
Mai cu seamă ziua când trecea la masă.
Că duduca Zoe scutura prin casă
Şi — nu zice nimeni că era bigotă —
Însă franţuzeşte nu ştia o iotă !
Că găsind odată nişte cărţi franceze,
A rugat pe Mişu "s-o iniţieze"...
(Promitea fetiţa !) Tot aşa mereu,
Azi o sărutare, mâine... mai ştiu eu?
Ba cu franţuzeasca, ba cu scuturatul,
Până când la urmă a-ncurcat băiatul !...
Toate astea însă la un loc denotă
C-a luat-o goală, fără nici o dotă.
Trei perechi de case? Ştie Dumnezeu...
Trei perechi de mofturi ! — N-o spun numai eu.

Întrebaţi pe Lambru, pe madam Palade
(O persoană-n vârstă, foarte cumsecade)
Şi pe toată lumea care-o cunoştea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea...
El putea desigur altfel să se-nsoare, —
Dar în loc să-i fie recunoscătoare,
Să-l respecte-n casă şi să-l menajeze,
Dumneaei, din contra, ţine să dicteze !
Mişu nu e liber nici măcar un pas,
Toată lumea vede că l-a dus de nas.
Dar în schimb, fireşte, ea, de la-nceput
Fără nici o jenă a făcut ce-a vrut.
Seara, când o cauţi, pleacă la cucoane,
Ziua se ocupă numai cu romane,
Iar bucătăreasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mână, până când şi cheia
De la magazie şi de la dulap, —
Care va să zică şi-a făcut de cap.

Alţii spun că Zoe, la madam Lipan,
A-ntâlnit pe unu, Iorgu Damian, —
Flutur de saloane, mare puşlama.
Că-ntre ei desigur exista ceva,
Fi'ndcă ea-ntr-o clipă de sinceritate
A scăpat o vorbă la madam Stamate:
"Ah, ma chere, ce nobil şi distins băiet !..."
Iar madam Stamate n-a ţinut secret,
Şi-i destul să afle câteva persoane...
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a făcut pesemne lui o anonimă
Unde iscălise doar atât: „Cu stimă..."
Şi-i scria acolo — spun din auzite —
Că „madam Popescu prea se compromite..."
Dar el n-a citit-o, nefiind francată.
Şi-a trecut şi asta.
În sfârşit, odată
Trebuind să plece Mişu la Vaslui
Pentru nişte case, — un amic de-al lui,
Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila
Să ia trenul numai până la Chitila
Şi să stea acolo tocmai timpul strict,
Ca să-i poată prinde în flagrant delict...
Că venind Popescu şi văzând lumină,
A intrat în curte tocmai prin grădină
Şi bătând la uşa care dă-n salon,
Cineva din casă i-a strigat: "Pardon !"

Zoe sta de vorbă, nici nu s-aştepta
(Că era devreme... zece şi ceva)
Şi crezând că-i mâţa sau vrun alt ecou,
Când văzu că-i Mişu, a rămas tablou,
El păru deodată foarte încântat.
— Mă iertaţi — le zise — că v-am deranjat !...

Puse-apoi paltonul peste geamantan
Şi venind cu-ncetul către Damian
Care sta să plece, zise: — "Bună seara.
(Damian atuncea s-a făcut ca ceara.)
Nu mai staţi de vorbă? Poate că ţi-e somn...
Te grăbeşti prea tare, mult stimate domn !"
Şi zicând acestea cu o voce calmă,
Vru să-l ia de guler şi să-i dea o palmă.
— "Domnule Popescu... nene ! stai un pic...
Pe parola noastră că n-a fost nimic !...
Damian, săracul, nu ştia ce zice, —
Dar găsind la urmă un moment propice,
Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă,
A fugit...
Iar soţii se certară furcă.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă",
Socotind că astfel va putea s-o dreagă,
Dar la urma urmei, ca să-l deie gata,
A-nceput să facă, ea, pe supărata.
Că odinioară l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar aşa mojic...
Şi-ntorcând o clipă capul îndărăt,
I-a strigat din uşă: — "Te-ai prostit di tăt !..."

•  

Toate astea însă n-au nici un temei,
Că nu ştie nimeni ce-a fost între ei.
Vineri toată lumea a putut să-i vadă
Amândoi alături, braţ la braţ, pe stradă...
Ei, şi ştiţi, aseară, după ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tănţica de la Procopoaia
Când s-a dus să-i ceară un model de şorţ?...
Că madam Popescu nu mai dă divorţ.

Nichita Stănescu - Ce bine că esti (Propus de Alin Calin)

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Nina Cassian Western (Propus de Alin Calin)

                                      În micul orăşel din vest

                                      Era mult soare. Însă-n rest

                                      De-atâta crimă şi teroare,

                                      Nici nu se mai vedea că-i soare

                                      Căci mizerabilul O’Kay

                                      Cu banda lui de derbedei,

                                      Tăia şi spânzura-n oraş,

                                      Care oraş era cam laş.

                                      Soseşte junele All Right.

                                      “De-acuma n-am să mă mai vait;

                                      şeriful spune: doar îl ştiu, îmi e ca propiul meu fiu.

                                      O să-mi ajute să zdrobesc

                                      Acest spectacol bandidesc!”

                                      Şerifu-avea o fată care

                                      Era frumoasă din născare

                                      Şi semăna cu Nefertiti.

                                      (Cum nimerise la Dodge City?)

                                      Când o văzu, frumosul june

                                      Se-ndrăgosti de regiune.

                                      Şi cum era şi-nalt şi brun

                                      Intră cu fata în saloon.

                                      Când îl văzu O’Kay pe Right

                                      În sinea lui îşi zise: Hait!

                                      Dar n-apucă să spun-o vorbă

                                      Că-i şi căzu pistolu-n ciorbă

                                     (Sper că aţi înţeles ce risc-i

                                      să afli-o rimă pentru whisky)

                                      Stricânduli-se astfel cheful,

                                      Bandiţii-şi părăsiră şeful.

                                      All Right se însură cu fata

                                      Oraşul răsuflă...

                                      Şi gata.

Ion Minulescu - Celei care pleaca (Propus de Alin Calin)

Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!